Cele mai timpurii urme de construcţii datează din paleoliticul inferior, cu o vechime de 500 – 300 mii ani. Sînt staţiunile, depistate de-a lungul rîurilor Nistru, Răut şi Prut, identificate în grote şi peşteri, sub copertinele rocilor. În timpul perioadelor glaciare omul utiliza drept adăpost îndelungat grotele naturale, în interiorul cărora au fost găsite unelte confecţionate din piatră de silex (cremene): răzuitoare, străpungătoare, etc. Erau alese acele grote care aveau calităţi potrivite pentru locuire: cu intrări sub copertine din rocă, uneori completate cu o adunătură din pietre, orientate spre sud sau apus, aflate în apropierea apelor, la înălţimi ferite de inundaţii. Sînt cunoscute grotele locuite aflate în malurile stîncoase ale afluenţilor de stînga ale Prutului, lîngă satele Buteşti (Glodeni), Brînzeni (Edineţ), Feteşti (Edineţ). Se evidenţiază prin caracterul lor ajustat pentru locuire trei grote din malurile rîului Ciugur, lîngă satul Duruitoarea Veche (cca. 500 mii de ani). Omul construia adăposturi pe durate scurte de timp, amenajate la nivelul solului, folosind oasele animalelor mari, acoperite cu piei, urmele cărora au fost depistate pe terenuri deschise. Asemenea staţiuni ale omului preistoric se cunosc lîngă satele Ofatinţi (cca. 300 mii de ani vechime). Cca. 50 mii de ani în urmă, în timpul celei mai cunoscute perioade glaciare, omul a descoperit procedeele de obţinere a focului, în grotele locuite din această perioadă fiind depistate locurile unde au ars ruguri. După retragerea gheţarului, oamenii locuiau pe locuri deschise, de la care au rămas seliştele – Cosăuţi (Soroca), or.Floreşti I, semibordeie, cu gropi pentru foc. La sfîrşitul paleoliticului superior apar amuletele prelucrate din piatră, mărturie a apariţiei germenilor credinţelor religioase şi a sensibilităţii sufleteşti a omului preistoric.